1996, iunie: Cenaclişti chiustengeni, prin Cişmigiu, în pauză de [Bookarest]

De la stânga, la Poeme de stânga: Sorin Dinco şi Grig Şoitu. În Cişmigiul din 1996. Poză executată de un pensionar în trecere spre mesele cu table. Pozaţii erau în pauza dintre Bookarest-ul de dimineaţă şi cel de p.m.

Asociaţia Arte/Litere ASALT şi Festivalul EroTICA

Deşi postările din acest spaţiu de blog urmau, până acum, o anumită cronologie, pentru a nu omite momentul, postăm două linkuri către reactualizarea unor discuţii legate de Asociaţia Arte/Litere ASALT şi Festivalul EroTICA.

Expunerea lui Silviu Dancu, preluată şi ilustratăde Mugur Grosu.

Vom reveni, în desfăşurarea cronologiei amintite, asupra subiectului.

Debutul cenacliştilor în Tomis, februarie 1993

Revista de cultură Tomis (numărul 1-2 [274-275], an XXII), publică în februarie 1993, la pagina 7, un grupaj de poezii semnate de Mircea Negri (Ţuglea), Tanţa Teodorof şi Sorin Dinco. Mona Momescu, pe atunci asistent universitar la Facultatea de Litere, face următoarea prezentare:
"Un semn de poezie
Cu toţii sînt studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanţa. Ne-am descoperit reciproc în condiţii cît se poate de prozaice, adică la obşteasca muncă didactică. Pentru că de-abia încep să-şi contureze opţiunile, sînt foarte orgolioşi şi consideră că apartenenţa la o generaţie este o problemă teoretico-didactică, iscată anume pentru profesori. Participă cu toţii la cenaclul Facultăţii de Litere şi nu se cruţă unul pe altul.
SORIN DINCO este un timid imprevizibil, care îşi citeşte textele aproape cu indiferenţă, ca într-un sfîrşit de poezie. A mai publicat în DYNAMIS.
TANŢA TEODOROF, cunoscută de mine încă de cînd era anul I, preferă o discreţie aproape totală în ce priveşte preocupările ei literare.
MIRCEA NEGRI, care a dorit să-l cunoaştem personal cu toţii, oferindu-ne şi o fotografie, are inepuizabile resurse de umor, pe care le păstrează cu sfinţenie, ştiind că umorul e foarte rar.
Vi-i prezentăm la acest început de an şi sperăm ca apariţia lor să fie un semn de poezie, dar să nu rămână numai atît."
(mai jos, fotocopie după pagina din revistă)



Denumirea generică de "cenaclu al Facultăţii de Litere", sub care apare prezentarea făcută de către asistenta de atunci a profesorului universitar Marin Mincu, indică faptul că, în acel moment (februarie 1993), gruparea cenaclieră din Facultatea de Litere, Teologie, Istorie şi Drept (în titulatură completă) a Universităţii "Ovidius" Constanţa, nu stabilise încă un nume pentru tânăra mişcare literară, conştiinţa de apartenenţă la grup a membrilor ei fiind în plin proces de coagulare, ca şi grupul, de altfel. Un detaliu important este dat de lipsa din prezentare a denumirii Cenaclul "Nichita Stănescu" al Universităţii "Ovidius", sub care fuseseră anunţate primele şedinţe, cu desfăşurare între noiembrie 1992 - februarie 1993, omisiune care explică indecizia sau absenţa unui consens asupra denumirii finale.

După întruniri informale şi tentative de a nu subordona cenaclul vreunei autorităţi universitare, inerente spiritului revoluţionar care mai anima studenţimea postcomunistă, provizoratul se va încheia în primăvara lui 1993, prin adoptarea numelui Cenaclul de Marţi şi adaptarea întrunirilor la o ţinută universitară. Conducătorul şedinţelor săptămânale urma să fie Mircea Ţuglea, iar mentorul, Marin Mincu. În aceste împrejurări, publicarea grupajului de poezii în revista Tomis trebuie să fi avut o influenţă sesizabilă asupra evoluţiei cenaclului, ieşirea din provizorat şi "oficializarea" întâlnirilor literare de marţi seara obligând cenacliştii la asumarea unui rol deloc marginal sau local, în contextul mişcărilor literare de după 1990.

Începutul: istorioara unei poze

(pe verso, dedicaţie din 19.XII.1991, la care am adăugat, "în ordine alfabetică: Cruella, Tudorel, Mirciulică, Sorina" şi, mai jos, în stilul meu clarobscurizant de atunci: So.Com. BIOANISTROSINFOESTRIATE. S.A.")

Poza din decembrie 1991 suprinde echipa de bază a Cenaclului "Păi", Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanţa. În ordine stânga-dreapta, Sorin, Laura Crudu, Mircea Ţuglea, Sorina.

La data "imortalizării", "Păi" îşi desfăşura şedinţele săptămânal, într-o sală de clasă rămasă liberă în schimbul doi, după ora 17.00. La început, conducerea liceului a oferit cenacliştilor cheia de la uşa cabinetului de Limba şi literatura română. S. Dinco şi M. Ţuglea erau în clasa a XII-a, deja. Mişcarea literară nu era încurajată de prea multă populaţie şcolară, având în vedere că 99% dintre elevi erau fete lovite de un pragmatism postdecembrist exotic, ceva uşor de imaginat mai cu seamă în cosmopolita Chiustenge. Astfel, suportul venea din partea unor domnişoare care fie simpatizau fără să scrie, fie scriau şi îndrăzniseră să se afişeze cu textele în faţa unui auditoriu. Un auditoriu impresionist, şovăielnic, curios, în rândurile căruia "cenaclu" era un cuvânt care trimetea direct, fără vreo altă referinţă culturală majoră şi, deci, cât de cât familiară, la experienţa din urmă cu un secol şi ceva, a junimiştilor/ "marilor clasici".

Într-o primă şedinţă, s-au prezentat şi câteva cadre didactice: cele mai tinere au criticat "devierile libertine" din textele citite de către membrii fondatori (postmodernismul, postmodernitatea erau încă termeni nepopulari în discursul didactic, iar lista autorilor canonici se oprea la doi "Mărini": Sorescu şi Preda). Profesorii mai cu vechime s-au amuzat şi s-au retras cu bonomie din "competiţie". Cum selecţia se făcea fără scrupule colegiale şi desfiinţarea ("sfârtecarea" de apoi) se baza pe criteriile lecturilor şi cunoaşterii unui minim aparat teoretic, "păiştii" Dinco şi Ţuglea ajunseseră în primăvara lui 1992 să ţină şedinţe în doi, doar de dragul de a nu (se) autodesfiinţa cenaclul*. Din această perspectivă, fuzionarea "păismului" cu formula universitară a Cenaclului de Marţi reprezenta o necesitate nu numai de ordin spiritual, ci şi o şansă visată de cei doi proaspeţi studenţi de a răzbuna un semieşec şi de a-l transforma într-o "victorie" a micii lor tradiţii create în liceu, ce urma, din 1993, să-şi consume destinul sub canoanele unui al... "Mărin" - Mincu.

S.D.

*O trimitere a lui Mircea Ţuglea, printr-un articol autobiografic publicat în revista Respiro.org

p.s. voi reveni cu ilustrarea materialelor postate deja şi accesibile prin meniul din stânga sau prin numele de pagini de deasupra.

Despre revista Cenaclului de Marţi, după 15 ani de la proiectarea ei în azuriul editor MS-DOS

Postările din această coloană de blog exprimă un punct de vedere personal, deşi parţial documentat din surse verificabile pe care, pe măsură ce le voi aduce în format electronic, le voi afişa aici.*
Totodată, acest loc se doreşte a fi şi o contribuţie la istoria primului cenaclu studenţesc postdecembrist din Dobrogea şi un mic ajutor în documentarea aprofundată a fenomenului cenaclier postcomunist din România, mai cu seamă din anii '90 (domeniu în care, din experienţă personală, pot spune că nu există decât foarte puţine repere de cercetare sau de simplă orientare on-line).


1. De la "Păi", la "Cenaclul de Marţi"

În urmă cu 20 de ani (1991), Mircea Ţuglea şi Sorin Dinco puneau bazele primului cenaclu independent dintr-un liceu constănţean postdecembrist. Întâmplarea făcea ca însuşi liceul ("George Călinescu) să fie "vechi" doar de un an. Membrii Cenaclul "Păi" (că acesta îi fu numele) au editat, prin surse proprii şi cu ajutorul lui Horea Mihai Bădău, o revistă cu acelaşi nume, "Păi"... După mai bine de un an de la înfiinţare, Mircea şi Sorin şi-au dorit să prelungească seratele din cenaclu, în Universitatea "Ovidius" Constanţa, unde intraseră în primul an de studenţie, la Litere (română-engleză).

În Universitate, decanul Literelor, Profesorul Marin Mincu, încercase să ofere continuitate unui cenaclu mai vechi, astfel că eforturile celor doi "păişti" orgolioşi au fuzionat, treptat, cu cele ale muuult mai orgoliosului ctitor de Universitate. Astfel, a luat naştere Cenaclul de Marţi, după o poveste disipată prin ceaţa tranziţiei (dar pe care sperăm că o vom reda într-o altă secţiune de blog).


2. Proiectul de revistă cu numele de cod "Ex Ponto"

Imediat ce s-a dat strigarea, în Cenaclul de Marţi au venit mulţi... dar - aşa cum s-a tot făcut regula mai peste tot - au rămas puţini. Astfel că, în primii trei ani de activitate (1993, 1994 şi 1995), nucleu de bază se formează din Ileana Bâja, Sorin Dinco, Grigore Şoitu şi Mircea Ţuglea (enumeraţi, aici, în ordinea alfabetică şi nu în cea a importanţei lor în gruparea "marţolină", lucru ca şi imposibil de stabilit). Ei încep, în 1994, un proiect de revistă, cu "numele de cod" Ex Ponto. În 1995, materialele erau deja strânse, dar nu au mai ajuns în tipografie, din motive pe care le vom expune într-o altă parte.

Graţie mai păstrătorului dintre noi, Mircea Ţuglea, pot publica pe acest blog câteva dintre articolele salvate de sub vremi (se pot accesa din meniul din stânga sau din numele de pagini de deasupra). Articolele au suferit extrem de mici modificări, necesare doar aranjării în pagina de blog, fără nici o intervenţie asupra frăgezimii, stângăciei, aplombului sau tremoloului din vocile celor de atunci.


3. Cenaclul de Marţi, după

După 1996, în Cenaclul de Marţi îşi vor face apariţia "legendară" Mugur Grosu, Dorin Popescu, Florin Anastasiu şi, mai apoi, George Vasilievici. Subsemnatul părăseşte fizic cenaclul în vara lui 1997, prin schimbare de domiciliu. Blogul de faţă îşi propune nu să reconstituie povestea cenaclului, ci să o restituie cât mai aproape de felul în care ea s-a construit de la sine, în perioada 1992-1997. În primul rând, mă ajut de ineditele salvate, din proiectul marţolin al revistei rătăcite prin calculatoarele din Sala E5...

S.D.
februarie 2011

*o primă referinţă, în acest sens, este articolul "Precise", de Sorin Dinco, apărut în revista Viaţa românească, nr. 8-9/2006, preluat în "Fix în locul încheierii..." la volumul Hotel Chiustenge, de Sorin Dinco, Editura Pontica 2008.

p.s. în curând, varianta ilustrată cu poze "de epocă"