Debutul cenacliştilor în Tomis, februarie 1993

Revista de cultură Tomis (numărul 1-2 [274-275], an XXII), publică în februarie 1993, la pagina 7, un grupaj de poezii semnate de Mircea Negri (Ţuglea), Tanţa Teodorof şi Sorin Dinco. Mona Momescu, pe atunci asistent universitar la Facultatea de Litere, face următoarea prezentare:
"Un semn de poezie
Cu toţii sînt studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanţa. Ne-am descoperit reciproc în condiţii cît se poate de prozaice, adică la obşteasca muncă didactică. Pentru că de-abia încep să-şi contureze opţiunile, sînt foarte orgolioşi şi consideră că apartenenţa la o generaţie este o problemă teoretico-didactică, iscată anume pentru profesori. Participă cu toţii la cenaclul Facultăţii de Litere şi nu se cruţă unul pe altul.
SORIN DINCO este un timid imprevizibil, care îşi citeşte textele aproape cu indiferenţă, ca într-un sfîrşit de poezie. A mai publicat în DYNAMIS.
TANŢA TEODOROF, cunoscută de mine încă de cînd era anul I, preferă o discreţie aproape totală în ce priveşte preocupările ei literare.
MIRCEA NEGRI, care a dorit să-l cunoaştem personal cu toţii, oferindu-ne şi o fotografie, are inepuizabile resurse de umor, pe care le păstrează cu sfinţenie, ştiind că umorul e foarte rar.
Vi-i prezentăm la acest început de an şi sperăm ca apariţia lor să fie un semn de poezie, dar să nu rămână numai atît."
(mai jos, fotocopie după pagina din revistă)



Denumirea generică de "cenaclu al Facultăţii de Litere", sub care apare prezentarea făcută de către asistenta de atunci a profesorului universitar Marin Mincu, indică faptul că, în acel moment (februarie 1993), gruparea cenaclieră din Facultatea de Litere, Teologie, Istorie şi Drept (în titulatură completă) a Universităţii "Ovidius" Constanţa, nu stabilise încă un nume pentru tânăra mişcare literară, conştiinţa de apartenenţă la grup a membrilor ei fiind în plin proces de coagulare, ca şi grupul, de altfel. Un detaliu important este dat de lipsa din prezentare a denumirii Cenaclul "Nichita Stănescu" al Universităţii "Ovidius", sub care fuseseră anunţate primele şedinţe, cu desfăşurare între noiembrie 1992 - februarie 1993, omisiune care explică indecizia sau absenţa unui consens asupra denumirii finale.

După întruniri informale şi tentative de a nu subordona cenaclul vreunei autorităţi universitare, inerente spiritului revoluţionar care mai anima studenţimea postcomunistă, provizoratul se va încheia în primăvara lui 1993, prin adoptarea numelui Cenaclul de Marţi şi adaptarea întrunirilor la o ţinută universitară. Conducătorul şedinţelor săptămânale urma să fie Mircea Ţuglea, iar mentorul, Marin Mincu. În aceste împrejurări, publicarea grupajului de poezii în revista Tomis trebuie să fi avut o influenţă sesizabilă asupra evoluţiei cenaclului, ieşirea din provizorat şi "oficializarea" întâlnirilor literare de marţi seara obligând cenacliştii la asumarea unui rol deloc marginal sau local, în contextul mişcărilor literare de după 1990.